Mai mult Guns decât Roses: ce au găsit polițiștii în autobuzul trupei

Mai mult Guns decât Roses: ce au găsit polițiștii în autobuzul trupei
Publicat: 18/07/2016, 08:56
Actualizat: 24/02/2017, 14:59

Membrii reuniți ai formației Guns N’ Roses se îndreptau din Philadelphia, Pennsylvania pentru a concerta în Toronto, la Rogers Centre, sâmbătă, 16 iuluie, dar concertul lor a fost pus în pericol când un pistol a fost depistat în urma controlului la vamă, informează contactmusic.com.

„Nu am fost propriu-zis arestați, am fost reținuți”, a adus precizări fanilor săi solistul Axl Rose, odată ce rockerii au ajuns la spectacolul programat. „Au fost extrem de amabili. Au fost foarte înțelegători. Știți, se poate întâmmpla – poți uita că ai un afurisit de pistol. Nu era pistolul meu.”

Un reprezentant al trupei a confirmat povestea pentru Billboard.com, declarând: „Da, acest lucru s-a întâmplat într-adevăr vineri, 15 iulie, în timp ce treceau frontiera venind dinspre Philadelphia.”

Purtătorul de cuvânt al trupei a precizat că arma nu aparținea niciunui membru al formației, dar nu a menționat ce persoană avea drept de posesie asupra armei. Nu se cunoaște dacă au fost luate măsuri legale suplimentare în acest caz.

Formația californiană Guns N’ Roses a fost fondată în 1985, la Los Angeles. Trupa a lansat până în prezent albumele „Appetite for Destruction” (1987), „G N’ R Lies” (1988), „Use Your Illusion I” (1991), „Use Your Illusion II” (1991), „The Spaghetti Incident?” (1993) și „Chinese Democracy” (2008).

Guns N’ Roses a vândut peste 100 de milioane de copii ale albumelor sale pe plan mondial. Fiecare material discografic al grupului a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, dar și în cele din Asia și America de Sud. Cel mai bine vândut disc al trupei este „Appetite For Destruction”, cu peste 38 de milioane de exemplare, la nivel mondial.

După destrămare, Axl Rose a obținut în justiție dreptul de a folosi numele trupei, a lansat „Chinese Democracy”, și a continuat să susțină turnee cu grupul sub același nume. Dintre vechii membri ai formației, doar Dizzy Reed a colaborat în continuare cu Axl Rose.

Până de curând, trupa Guns N’ Roses era formată din Axl Rose (vocal, pian), Dizzy Reed (clape, pian, sintetizator, backing vocals), Tommy Stinson (chitară bas, backing vocals), Chris Pitman (clape, backing vocals), Richard Fortus (chitară), Frank Ferrer (baterie, percuție), Ron „Bumblefoot” Thal (chitară) și DJ Ashba (chitară). Thal și Ashba au părăsit formația în 2014, respectiv 2015.

Guns N’ Roses a concertat în România, în septembrie 2010, la complexul Romexpo din Capitală, dar și în cadrul festivalului Rock the City, în iulie 2012, tot la Romexpo.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Îți CONFISCĂ mașina pe loc. Românii ce au INTERZIS să intre sau să iasă din...
Mara Bănică și-a concediat bona. Imaginile de pe camerele video au convins-o
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×